Domnii preferă să divorțeze în România şi doamnele, în Italia

Asist în ultima perioadă, prin prisma unei experiențe specifice de asistență  juridică pentru românii din Italia la un curent de conduită procesuală al cetățenilor români cu reședința în Italia față de instituția căsătoriei.

Astfel, divorțurile, cele mai frecvente acțiuni judiciare promovate de românii din Italia trec printr-o nouă etapă, aceea a alegerii locului în care divorțăm.

Am depășit momentul  în care majoritatea promovau acțiunea în România pentru că se rezolvă mai repede și,  invățăm să alegem în funcție  de ceea ce ne interesează. Acum, soţii care doresc să pună capăt căsătoriei, îşi pun următoarele întrebări:

1-    Ce ne interesează?

De principiu, în esență, să divorțăm.

2-    Dar cum?

Așa încât să îmi mențin standardul de viață, sau chiar să îl îmbunătățesc, să ne ocupăm de copii în mod egal, să ne protejăm interesele.

3-    Unde sunt protejate interesele mele?

Doamnele românce care domiciliază de mai mulți ani în Italia cu soții și copii lor, ajunse în situația de a promova acțiune de divorț, au înțeles așa cum este și firesc faptul că societatea italiană protejează mama și copilul. Dacă locuința e a noastră, minorul nu va pleca cu mama sa pentru că un tată, un soț exprimă o poziție de forță. Un alt caz: dacă soţia nu cîștigă mai mult decît partenerul de care divorțează, fiind amîndoi în Italia, nu înseamnă numaidecăt că trebuie să fie îngrozită cu ce va alimenta copilul, cum va menține casa, cu ce va plăti ratele. Toate acestea, pentru că, dacă divorțul îl soluționează instanța italiană, chestiunile se rezolvă într-o  manieră care să protejeze în primul rând copilul și să garanteze echitate.

Astfel că, de ce să mă grăbesc să obțin o soluție rapidă și să nu îmi fie garantate siguranța și confortul?

Iată şi reversul medaliei: Domnii, cetățeni români care domiciliază în Italia, au înțeles la fel de bine și de repede, că, dacă divorțează în Italia, si dacă le este atribuită culpa desfacerii căsătoriei, vor plăti.

Perspectiva de a plăti o serie de lcururi:  pensie de întreținere pentru copii la valoarea veniturilor din Italia, parte din ratele aferente creditului pentru casă,  pensie de întreținere a soției dacă e bolnavă și nu poate să lucreze, îi determină pe soţi, de multe ori, să plece imediat în România și să introducă o acțiune de divorț în ţară, până nu introduce soția acțiunea în Italia.

Iată că, în aceste împrejurări , avem tot mai des  o acțiune de divorț înscrisă în România și una în Italia, între aceleași părți și cu același obiect.

Ce e de făcut? Cine trebuie să judece aceste cauze? După ce legi trebuie să le judece?

Soțul care a venit în România consideră că , fiind ceățeni români e normal să se judece aici  (îşi spune: „copilul e major, și ce dacă studiază? E major, să se descurce”) . Judecîndu-se în Romînia cum poate judecătorul de aici să judece se întîmplă cu casa lor din Italia ? Cum va afla cu precizie judecătorul din România și cât de repede cât cîștigă el cu adevărat în Italia? Cum îl poate obliga să plătească ratele acolo?

Care e regula? Regulamentul 2201/2003 , art.3. În aşa fel fiecare consideră că are dreptate.  De partea cui e dreptatea?

E valabil principiul: „Primul venit, primul servit”. Prin urmare, Art.19 din același regulament impune: acțiunea înscrisă prima are prioritate .