N.A. este mama unui copil de cinci ani, născut şi crescut în Italia. În luna februarie a anului curent, minorul s-a deplasat cu tatăl său (de asemenea cetăţean român cu reşedinţa în Italia) în România, cu scopul de a vizita familia tatălui. Ulterior, tatăl a refuzat întoarcerea minorului la domiciliul său obişnuit din Italia
Mama minorului a apelat la noi pentru a afla care sunt demersurile pe care trebuie să le promoveze în
vederea readucerii fiului său pe teritoriul Italiei, unde acesta s-a născut şi crescut până la acesta vârstă.
N.A. mai relatează că a fost citată într-o acţiune intentată de tatăl copilului, în vederea stabilirii domiciliului
minorului în România, la adresa tatălui. Aceasta mai arată că
fiul său şi al lui B.V. este un copil dinafară căsătoriei, cu paternitatea recunoscută, părinţii convieţuind împreună
de circa 7 ( şapte) ani în Italia, unde minorul s-a născut şi are
reşedinţa comună cu părinţii .
În urma
primirii citaţiei, mama s-a adresat unui avocat din Italia care a formulat o
cerere de înapoiere a minorului, cererea
fiind transmisă prin intermediul Ministerului Justiţiei din Italia către Ministerul Justiţiei din România.
Până la
acest moment nu cunoaște decât faptul că cererea sa a ajuns la autorităţile române care au reușit să identifice unde se
află minorul.
NOTĂ: Această
situaţie este frecvent întâlnită în contextual actual al mobilităţii cetăţenilor români pe teritoriul Uniunii Europene.
Din situația prezentată de către mama minorului reiese
faptul că, din punct de vedere juridic, prezenta speță conține elemente de
extraneitate, fiind incidente prevederile Convenţiei de la Haga din 25 Octombrie 1980,
privitoare la aspectele civile asupra răpirii internaţionale de copii precum şi Regulamentul CE 2201/2003, privind competenta ,
recunoaşterea şi executarea hotărârilor
judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.
Având în vedere
situaţia prezentată, observăm că avem în curs două demersuri
juridice: unul iniţiat de mama minorului în baza Convenţiei de la Haga,
demers menit să determine autorităţile
române, respectiv Tribunalul pentru minori şi
familie Bucureşti, instanţa cu competenţă
exclusivă de pe teritoriul României în această materie,
să emită o ordonanţă de repatriere a minorului
în Italia la domiciliul său obişnuit
şi al doilea demers, iniţiat de către tată, solicită
Judecătoriei competente din raza teritorială unde locuieşte actualmente
copilul, pronunţarea unei hotărâri de stabilire a domiciliului minorului în
România.
Apreciem că pentru a preîntimpina pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti
nefavorabile mamei, care îşi
doreşte revenirea fiului în
Italia, se impune a se aduce în atenţia instanţei române, respectiv Judecătoria
unde s-a formulat cererea de
stabilire a domiciliului minorului în
România, că aceasta nu
are competenţa legală
să soluţioneze această
cerere si nu poate emite o hotărâre prin care să stabilească
domiciliul minorului în România.
În acest sens, legislaţia aplicabilă în cauză, respectiv art.8 din Regulamentul CE
2201/2003 prevede că “Instanţele judecătoreşti
dintr-un stat membru sunt
competente în materia răspunderii părinteşti privind un copil care are reşedinta obişnuită în acest stat membru la momentul la care
instanţa este sesizată.”
Totodată,
mama trebuie să contacteze direcţia specializată din cadrul Ministerului
Justiţiei din România pentru a afla în ce stadiu se afla procedura iniţiată în baza Convenţiei de la Haga, respectiv dacă documentaţia necesară
sesizării Tribunalului Bucureşti de către Ministerul Justiţiei este completă.
De asemenea, distinct, mama are
la dispoziţie şi posibilitatea legală de
a sesiza direct
Tribunalul pentru minori şi familie - Bucureşti
cu o cerere de emitere a unei ordonanţe de înapoiere a minorului, formulată tot în temeiul Convenţiei de la Haga.
În cadrul
acestei proceduri, Tribunalul Bucureşti este instanţă abilitată ca, în funcţie de interesul minorului, să
judece dacă reţinerea minorului pe teritoriul României este ilicita sau nu şi
eventual să dispună înapoierea sa în statul reşedinţei obişnuite.
În
cadrul acestei proceduri este recomandat ca mama să fie asistată de un apărător ales şi poate aduce în atenţia instanţei
romane toate elementele care să conducă la concluzia că minorul este reţinut
ilicit de către tatăl său în România .
Astfel de
situaţii sunt actualmente tot mai prezente în practică judiciară, ele având
particularităţi dintre cele mai variate,
strict raportate la situaţia personală care a determinat ivirea unui conflict
între titularii drepturilor părinteşti .
Nu în
ultimul rând arătăm că tratarea litigiilor privitoare la minori în condiţiile
existenţei unor elemente de extraneitate pot face şi obiectul unei medieri .
Av. Geta Lupu
